Sunday, January 29, 2012

Portrete din Piaţa Universităţii, pre versuri tălmăcite…


În timp ce io îl aşteptam pe my friend Sorin Cucerai ca să devină un contributor serios pe my blog, el a profitat de absenţa ori de magnanimitatea mea spre a face propagandă de o anumită culoare p-acilişa, chiar dacă absconsă subt linkuri neutre ca drea şi subt zâmbărici de catifea. Prin (răs)tălmăcirile de mai jos vreau să-i arăt că totul se poate întoarece pe dos şi că orice coş poate fi stors în nasul cel gomos or jmecheros :)
+++++++++++++++++++++++++++++++++
Un cetăţean cu drept de vot, 57. A venit special pentru proteste.
Am 5 copii prin diferite Spanii şi 3 nepoţi care duc doru’ mamii chiar şi când fac nani pe cuptor, măi, fraţilor. Din păcate, părinţii micuţilor tre să se canonească  într-un  hal fără de hal ca să-şi ţină copiii pe val, în loc să trăiască şi ei normal, făcându-se că muncesc, iar tovarăşii capitalişti de bine  făcându-se că-i plătesc, aşa cum am făcut şi noi în Lagăru’ Socialist strămoşesc. Sigur că am şi io probleme cu penzia, ca orice rezervist de Romanica, în sensu’ că-n loc să am o pensie de 3000 fix n-am decât 2500, ca ultimu’ colectivist, însă n-aş vrea să insist! E clar că Băse e un nenorocit de comunist, o şopârlă de fost şi actual securist, un bampir al societăţii capitaliste rumâneşti, cum nu se mai exist ! Iar ca să știți, noi ne-am revoltat pentru a reînvia traiu pe vătrai de altădat!
Marian, 28, psihoterapeut
Am venit să-mi fac datoria de cetăţean oprimat, în primul rând. În România băsistă n-am dreptul nici să bat, nici să mă prindă nevastă-mea cu nevasta altuia în pat şi nici măcar pe cucii de la spitalu’ unde sunt angajat pe post de psihoterapeut luminat n-am voie să-i înjur de cine i-a ouat, asta ca să vedeţi şi dvs cât sunt de subjugat de un regim de kkt. Practic, în Românica lu Împuşcatu’  n-ai voie să faci decât ce te taie capu’, în afară de a-l înjura de dimineaţa până seara pe Satrapu’, or, asta se încadrează foarte bine într-o patologie kknie, iar nu într-una de elevată nebunie ! Jos Dictatura portocalie şi cu Boc, hai să facem poc la războiu, apoi roiu’, pe loc !
Corina, 33, IT
În momentu ista democraţia adevărată, aia de la Ivan Ilici & Bombo lăsată, e ameninţată , iată, din moment ce io nu mai am nici baremi libertatea de pe când eram fată nemăritată ! Sunt aici din cauza abuzurilor lu bărbatu-meu, care nerespectându-mi sfânta libertate de a nu-i găti şi de a nu-i călca nici măcar cămaşa, darmite pantalonii, m-a alergat cu şpionii & jandarmii, în timp ce io ţipam că vreau din nou sub fusta mamii, dar văzând că nemernicii ăia n-au nici tată, nici mamă, m-am pomenit că strig disperată: „Jos labele de pe Roşia Montană!„. Aş vrea de asemenea să spun că m-au deranjat foarte multe lucruri care s-au întâmplat în politica română, de exemplu faptul că parlamentarii freacă mangalu la mână, în loc să-mi pună mie o vorbă bună ca s-ajung iar măcar fată bătrână, dacă nu mândră şogună. Vreau de asemenea să precizez că protestele noastre vor fi paşnice, întrucât noi, oameni civilizaţi, exercitându-ne drepturile civice, nu-l vom face decât pe nenerocitul de chior arşice şi ne vom pişa pe preşedintele României ca nişte fete destoinice.
Mia, 62, pensionară
Am venit aici pentru tineretul nostru care are dreptul la un servici stabil, chiar dacă el nu e prea capabil şi nici măcar docil, dar eu – ca orice mamă – vreau ca fiul meu să trăiască baremi ca un contabil de la un ONG caritabil sau ca un secretar de la primărie, în pace şi veselie, de exemplu prin baruri, baluri, nunţi, botezuri, festivaluri şi alte carnavaluri, deci prin asemenea plăcute locuri de muncă, iar nu să trăiască ca-n junglă, muncind opt ore nesfârşite şi prestând şi ore suplimentare doar triplu  plătite, cu care să nu poată să-şi achite  nici un amărât de metru cub de clătite, 5 iubiţi / iubite, plus, bineînţeles, să întreţină pe cea / cel cu care a avut neinspiraţia să se însoare / mărite. Păi asta-i viaţă, bre ? În toţi anii ăştia de când l-am dat jos pe Ceaşcă, dovedind că n-am avut nimic în cap, deşi purtam şapcă, cârpă, fes sau bască, după caz, naz şi praz, nu s-a făcut nimic cu haz, ci s-a trăit tot în scandal şi năcaz, pe banii FMI-ilor alea scumpe ca curentu’ cică ieftin de la hidrocentrala V.I.Lenin de la Bicaz (ca şi cum n-aveau şi ele, FMI-le astea, tot o singură gaură-n găoaz şi-o găurică de baz), în loc să trăim pe gaz dulce de Caucaz, chit că n-ar fi trebuit să egzecutăm, pentru asta, decât o micuţă schimbare de macaz. Ghici care ?

Un bărbat cu fular pe faţă, 45
N-am venit că mor de foame, ci pentru că DNA nu mai doarme-n hainele statului, ca pe vremea lu Nea Bombonel, drăguţu de el ! Nu, n-am restanţe la bănci, căci băncile alea la care aveam  io restanţe sunt kanci, respectiv au dat faliment hăt de mult, iar în sediile lor şi-au făcut băieţii dăştepţi birouri sau ranch. Am venit doar pentru că nu se mai respectă legile statului degeaba pe banii băncilor şi-ai statului şi pentru că nu ne comandă singuru’ om cu vilă la Snagov, respectiv domnu’ SOV, ci ne comandă un nefelixit care ne face farmece cu culoarea MOV şi care chiar şi pe celălalt Domn Turnător, ce ne-ar putea conduce fix spre Răsărit în zbor, l-a trecut la asterixu DNA, frăticilor. Avem un preşedinte care ne jicneşte cinstit şi lăutăreşte, în loc de unul care să ne tromboneşte distins şi ioropeneşte, fireşte ; avem nevoie de un preşedinte care-n loc să bea cu tot felu’ de interlopi, s-ar face pulbere numai cu Regi sau măcar cu popi, chiar dacă pe noi ne-ar trata apoi ca pe nişte fraieri numai buni să-i îngropi în vorbe jmecheroase, iar pe urmă să-i dezgropi şi să le tragi până şi bietele oase la babaroase, în afaceri oneroase. Aş vrea ca preşedintele nostru să fie un exemplu pentru cei care vor urma şi care vor face ca şi mandea: li se va frânge inima, adicătelea, de grija unuia sau altuia dintre miliardarii în dolari sadea şi-a democraţiei de R.S.Românica, aia de pe vremea lu tov Bunica.

Ionel, 47, afaceri în construcţii:
I-am spus soţiei, în tip ce meşteream la un plan de afaceri copiat de pe Youtube (precum frecam în tinereţe mangalu’ unui şurub) : „Vrei să emigrăm de răul odiosului Dictator, mey, să mergem la club, ori să te pup ?” Iar ea zice: „Zău că eşti chiaun, biet bişniţar  phaun,  sau iar ai avut întâlnire cu Dreapta de sub zăbun ?? Io  nu mai am  în casă  nici săpun, căci tu-ţi sorbi dividendele la clubul Micul Shogun, aşa cum îţi păpai până mai ieri ciubucu’ pe vişinata de magiun de la bomba Noroc Bun, iar ţie îţi arde de băjenii şi revoluţii acum ?? Piei din faţa mea, până nu-ţi mai zic încă una, gargaragiu nebun!”  În rest, arăt că mă deranjează anarhia economică şi socială din ţară, din moment ce nici Garda Finaciară nu mai vrea să facă afaceri cu mine pe şpaga de odinioară, ci i s-a sculat să fie corectă ca legea a 2-a a termodinamicii, cum am  învăţat-o la şcoala profesioanlă, din care se poate deduce că trecerea de la o şpagă voinică la una mai mică,  după chipul şi asemănarea vremurilor astea de Criză & Frică, e tot atât de neinteresantă şi calică, pentru  tovii şi valeţii de pică, precum întoarcerea la o fostă gagică, după ce asta a devenit nu doar străbunică, dar şi stâlp de biserică.  Şi deci e clar că Băsescu ista e un  ciumpalac curvar şi-o super-vulpe, normal, fiindcă a ştiut cum să-i ademenească pe fraierii ca mine, din amonte şi aval, ce-au crezut că vor trăi bine tot cu învârteli de clasic bişniţar kknar şi cu alte inginerii de patronat tembel, ca pe vremea lu tov Ivan Ilici & Bombonel.

Ioana, elevă :
Am venit tot pentru protecţia animalelor, ca şi dvs, domnilor şi doamnelor. N-am uitat că el, odiosul şi sinistrul nea Băsel, a pornit toată treaba asta cu eutanasierea câinilor de pe stradă, în loc să încerce să-i educe, să-i culce în puf de păpădie şi să le dea să mănânce nu turtă dulce, ca în minunata noastră copilărie, ci cărniţă de pulpiţă şi gămbiţă de fetiţă care vine de la grădiniţă, singurică pe uliţă. Deşi sunt cam mică, vedeţi şi voi că nu mai sunt de mult apolitică, însă Băsescu e un om fără scrupule, adică. Hai pa şi pussycă !

Ionela, 28, masterandă în ştiinţe politice:
Am venit luni, pentru că văzusem ce se întâmplă duminică, când s-au spus numai minciuni. Duminică toate prietenele mele au fost gazate cu câteva votci refrişate si-au căzut late, din întâmplare pe spate şi-n braţe de ultraşi mumos tatuate, dar  io m-am ales numai c-un pupic pe furate. Desigur însă că a contat foarte mult şi solidaritatea, dar n-a fost onest ce s-a întâmplat, drept care am întins şi obrazu celălalt, apoi picioru şi-n final – ca tot boboru – am întors puterii chooru’. Mama-i dusă-n sat cu doru’, azi e singur puişoru’ şi-am închis uşa la Stradă cu zăvoru ! Poa’ să cadă chiar şi Ceru’, nu doar chioru’, iar ONG-ul feminist în care am activat până acum ca o proastă poa’ să fie lovit de cea mai neagră  năpastă, pe mine mă doare-n coastă, am descoperit, în sfârşit, ce-nseamnă să nu fii castă  ! Mai slăbiţi-mă cu revoluţia voastră !

Jan, 41, funcţionar :
Am ţinut să vin neapărat pentru că m-am săturat de umilirea poporului român de 22 de ani şi până la ultimu’ Ignat. Până atunci puţin mi-a păsat, normal, întrucât am frecat şi io la mangal, ca tot rumânu’ îndurerat şi social-liberal. Băsescu este un vot pierdut şi fatal, chiar dacă Antonescu ar fi un Caţavencu total, iar Victoraş Ponta un alt Bercea Mondial. Să cânte muzica ! La bulivar, birjar !

Sanda, 44, proprietar cafenea :
O „prietenă” a fost cu ideea: „Hai să dăm  ceai gratis la oameni în piaţă”, fără să ne treacă prin cap că unii dintre cetăţeni, care în a lor veselă viaţă au băut apă mai mult dis de dimineaţă, decât după masă ori cu pastile anti-greaţă, ca orice neaţă, vor folosi paharele de ceai doar aşa, de garagaţă, în timp ce pe furiş îşi vor turna în ele trotil de prune sau wiski fără gheaţă, normal, întrucât  până şi Marea Neagră e cuprinsă acum de gheaţă la mal. Aşa că după ce s-a prins de figură până şi-un fost miliţian pensionar, actualmente comisar de poliţie voluntar, ne-am ales şi cu-o amendă usturătoare, în loc să ne ia valu’ revoluţionar şi să ne urce la cucurigu’ protecţiei consumatorului, măcar… oops.

Doru, 46, multinaţională:
În 90 m-a păcălit Ivan Ilici, fir-ar al drea. Zicea: „Fugi de-aici, bey, spuley, şi şcoleşte-te în ţerile democraţiei, căci acum tu eşti în stare să crezi chiar şi într-un Salvator-Păcălici, darmite să te prinzi, mult prea târziu, de altfel, ce  vrea să facă tov Felix şi cu trupa-i de bădici, ciutaci, gâzi şi ciuvici, prin agitaţia post-modernă ce va avea loc tot aici, în Piaţa Univerităţii de ieri, însă cu minerii îmbrăcaţi – sanki balamaua – în pancartieri. Şi după ce m-am şcolit de m-am spetit, m-am întors în 96 la tov Ivan Ilici cel velit, înlocuit temporar, de ochii lumii, c-un ţap nisfirit, shiiit, însă tovul mi-a ricanat uimit : „Aloo, cine dreaq te-a pus să-ţi abandonezi leatu’ tocmai la spartu’ târgului, băiatu’ ?? Acuma vii la mine, cretine, pardon, pretine, când nici şinele de cale ferată de altădat nu mai sunt de furat ?? Sau ai căpiat ? Ce-ţi trebuiau şcoli de grad înalt, când tu erai deja gradat ??” Şi uite aşa, obligat a nu mă mai amesteca, cu voia sau fără de voia mea, în troaca criptocomunişilor şi criptosecuriştilor ăstora, am ajuns la mintea rumânului cea de pe urmă şi mi-am dat seama că toţi – indiferent că sunt de stânga, de dreapta, de centru sau „monarhişti”, mai în urmă – fac parte din aceeaşi veche şi tovărăşească mumă sau turmă.

+++++++++++++++++++
Text original & comments: aici.